Pleaca dintre noi titanii
Au fost oameni ca si noi
Dar mari, prea mari
Ca lumea nu-i cuprinde
Au incercat ei s-o adune
Sa ne-o arate, sa ne-ndrume.
Ne-au fost si pavaza si scut
Pe calea inaltarii n-au pierdut
Ne-au dus in brate pana sus pe culme
Ne-au oblojit cu vorbe bune
Si acum pleaca unul cate unul.
Ne lasa cu speranta
Ca acum stim si singuri drumul.
De-am invatat ceva din vorba lor
De stim acum sa respectam un munte
O muchie tesita sau o stanca
Titanii nostrii pleaca-ncetisor
Sa cucereasca varfuri nestiute.
Sa-nvete ingerii omenia ce inseamna
Si sfintii-ar trebui sa tina seama
De vorba lor si inteleptul sfat
Caci azi de langa noi
Titanii au plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu